De ce continui sa aleg feminismul.

Pe valul postărilor lui Viorel, postării Marianei despre cum ea se dezice de feminism pentru că nu vrea să se asocieze cu anumite persoane “extremiste”, am simțit nevoia să scriu și eu despre feminism și de ce continui să aleg feminismul. (Update 2017: Pentru că mai avem așa păreri)

Eu am cunoscut feminismul din cărți, citind Simone de Beauvoir, Donna Haraway, Judith Butler, Virginia Wolf, etc. Într-un spațiu academic unde a fi feministă este absolut ok, descoperi o/un coleg(ă) care se autoidentifică drept neo-marxist(ă), musulman(ă), bisexual(ă), birasial(ă), liberal(ă), trans, etc.

Brusc eram încojurată de o multitudine de identități care aveau dreptul să existe. Mai mult ca atît am ajuns să prietenesc cu fiecare și să apreciez aceste diverse puncte de vedere. Multe din aceste identități se intersectau cu identitatea feministă. Spațiul academic mi-a deschis mintea, pentru că am învățat să prietenesc și să iubesc oameni foarte diferiți de mine. Am învățat să discutăm înflăcărat punctele noastre de vedere, iar la final să ne luăm rămas bun print-o îmbrățișare. Cred că înțelegerea noastră unul față de altul/alta venea anume din cauza diversității noastre, și din cauza experienței de injustiție prin care fiecare a trecut, suferind din cauza unui aspect al identității.

Toate fetele erau conștiente de discriminarea de gen, iar la aceasta putea fi adăugată etnia lor, religia, orientarea sexuală, etc. Așa am învățat că experiența mea de viață nu este una universal absolută, și că lumea așa cum o văd eu este limitată de poziția mea ca femeie albă din Europa de Est, heterosexuală, cu statut mediu social. Experiențe de viață sunt o mulțime, precum și lumea este percepută dintr-o multitudine de unghiuri de perspectivă.

Am cunoscut bărbați care erau extrem de sensibili la privilegiile sale. Un prieten făcea parte din Societatea Secretă din cadrul colegiului. Timp de secole aceasta era exclusiv pentru bărbați. Din cauza unui regulament greu de schimbat, la moment nu e posibil să se facă modificări în acesta și să accepte femei, așa cum este necesar votul tuturor membrilor vii. Astfel, au decis să schimbe sistemul pe altă dimensiune și au acceptat prima persoană declarată gay. Pînă acum îmi amintesc focul din ochii prietenului meu care era mai mult decît încîntat că a putut contribuie la o schimbare a regimului extrem de patriarhal a acestei societăți. În general universitatea e patriarhală. Femeile erau acceptate abia dupa anii 1950.

Așa am cunoscut bărbați aliați cauzei- bărbați care mă întrebau dacă au comentat sau răspuns corect la o situație, pentru că știu că s-au născut într-o societate sexistă și este ușor să reproducă acest sexism. Mulți din acești bărbați au plîns în fața mea pentru că știau că nu vor fi judecați că își exprimă emoțiile care îi copleșesc din diverse motive: stresul academic, relații la distanță, anxietate față de ce va urma mai departe, etc. Unii din ei mi-au devenit amanți, iar alții prieteni foarte apropiați. Așa mi-am făcut prieteni și aliați pe viață.

Diminețile le petreceam cu fetele din Clubul de Canotaj al Colegiului. Prima dată în viață dragostea mea față de sport a fost o normalitate. Prima dată în viață eram încojurată de femei care erau entuziasmate de competiție, de adrenalina sportului și sentimentul de libertate pe care ți-l oferă viteza unei bărci. Țin minte cum urcam dealul spre colegiu, venind acasă după ce am băut cîteva beri de ziua unei din fete din echipă. Vorbeam despre corpurile noastre. Am conștientizat că fiecare a suferit la un moment dat din cauza presiunii vizuale de a avea un corp anumit. Una din fete a zis că anume din această cauză ea s-a îndrăgostit de canotaj, pentru că în sfîrșit nu era important cum arată corpul ei ci capacitatea lui fizică. Atunci toate am dat din cap, și am continuat să urcăm dealul mai fericite cumva, și mai înțelese, și mai puțin singuratice. Așa am cunoscut femei sportive, femei care sunt cele mai feroce atunci cînd așteaptă tunetul care dă Startul, și mai determinate atunci cînd se apropie de linia finișului. Femei care indiferent de bătături la mîini, treziri la 6 dimineața, în frig și ploaie, demonstrează de fiecare dată cînd sunt pe rîu că femeile sunt născute să facă sport la fel de mult ca și bărbații.

Teza mea era pe folosirea corpului nud pentru proteste politice și era, evident, bazată pe studiul de caz a organizației FEMEN. Momentul cînd am călătorit în HQ-ul organizației în Paris eram sceptică. Nu știam ce fel de femei voi întîlni. Personal nu aș protesta topless, însă eram curioasă ce gîndește o persoană care are curajul să o facă. Astfel, am făcut cunoștință cu femei demne de admirat din Canada, Spania, Suedia, Germania, Franța și desigur Ucraina. Le-am luat interviuri în profunzime pentru teză. Și mai mult decît să le înțeleg - eu respect decizia lor și celebrez libertatea lor să  facă ceea ce fac. Eu pot să nu fiu de acord, pot să le zic că nu aș face-o, însă eu le respect și le susțin. La începutul lunii martie 2016 a venit în vizită una din fetele FEMEN datorită acelei legături care am format-o doi ani în urmă. Așa am aflat că feminismul este diferit, și are diferite metode și posibilități de a fi și de a se manifesta; în final ideea e aceeași -  schimbarea unui sistem opresiv.

Anul academic mi-a schimbat în primul rînd percepția personală față de femei. În fiecare zi continui să lupt cu propria-mi misoginie și atitudini discriminatorii, pentru că, din păcate, sunt produsul acestei societăți care la rîndul său este sexistă. Dar anume din acest motiv eu continui să aleg feminismul, din cauza acestei experiențe de un an unde am cunoscut atît de multe laturi a feminismului, precum și rezultatul conștientizării acestei lupte la fiecare pas - o societate mai buna si inclusiva. Continui să aleg feminismul pentru că vreau să fiu la fel de fericită cum am fost anul acela și în țara mea natală.